Sunt la sfârşitul unei etape importante din viaţa mea. Din fericire, nu am terminat oricum, ci, ca rod al eforturilor depuse în cursul celor 4 ani de liceu, am reuşit să obţin media 10 la toate materiile şi, astfel, să devin şef de promoţie. Am ales această şcoală, deoarece propune un program educaţional foarte consistent, care se realizează pe toate planurile: intelectual, uman şi spiritual. Este o şcoală specială, pentru că oferă posibilitatea unui autentic discernământ printr-un program bine gândit care face echilibru între rugăciune, studiu, muncă şi recreaţie. Aşadar, pot spune că la sfârşitul acestor patru ani de seminar ştiu ce vreau de la viaţă, am siguranţa că pot păşi mai departe cu maturitate, responsabilitate, curaj şi încredere. Ţin să le mulţumesc pe această profesorilor mei, pentru susţinerea şi ajutorul acordat, dar şi părinţilor formatori care, prin munca depusă, şi-au pus amprenta asupra propriei mele deveniri.

Emanuel Andrei Bilovolschi-sef promotie seminar 2018