Fiind băiet prin codrii căutam

O voce stinsă
Şi un abis pierdut,
O cale-ntinsă
Ce n-are-un început.

Şi mă plimbam prea des
Ca să mai pot uita,
Eram de ne-nţeles
Şi eu, … şi lumea mea!

Simţeam că nu sunt singur,
Printre copacii deşi…
În cap aveam un murmur
De pomi neînţeleşi.

Şi în apus de seară
Adesea ascultam
Toţi greierii de ceară,
În timp ce eu visam.

Dar mă gândeam profund
La dulcea-mi tinereţe,
Voind să mă afund,
Picam în bătrâneţe.

Cu gândul iar dădeam
De dulcea-mi nemurire
Şi tot aşa pieream,
Pieream iar în iubire.

Căci Eros nu-mi da pace
Şi mă gândeam la ea,
La codrul care tace
Stins ca inima mea…