VĂ DORESC SĂ AVEȚI TIMP
Nu vă doresc un dar oarecare
Vă doresc ceea ce mulți nu au:
Vă doresc să aveți timp pentru a gândi și a face
Vă doresc să aveți timp nu numai pentru voi înșivă ci și pentru a dărui altora.
Vă doresc să aveți timp pentru a fi mulțumiți,
Timp pentru a admira, pentru a avea încredere.
Vă doresc să aveți timp pentru a număra stelele,
Timp pentru a crește și a vă maturiza.
Vă doresc să aveți timp pentru a spera și a iubi,
Pentru a vă regăsi pe voi înșivă,
Timp pentru a trăi fiecare clipă ca un mare dar.
Vă doresc să aveți timp și pentru a ierta.
Vă doresc să aveți timp, timp pentru viață.
Padre 2022
Domnule director, stimați profesori, dragi părinți, prieteni, absolvenți
Suntem aici pentru a a sărbători absolvirea celor patru ani de colegiu. A fost o perioadă plină de emoții, cu încercări pe toate planurile, cu urcușuri și coborâșuri, cu o pandemie care ne-a testat limitele, în care am fost obligați la izolare dar care nu ne-a impiedicat să ne vedem virtual, să ne bucurăm și să ne creăm amintiri comune.
Suntem, astăzi, în pragul unui viitor spre care privim cu încredere dar și cu oarecare neliniște. Nici unul dintre noi nu a ajuns singur până aici. Am fost sprijiniți de cei care ne iubesc, care cred în noi și în visurile noastre, care ne-au arătat în momentele de cumpănă bunătate, empatie, care ne-au sprijinit în propriile decizii, ne-au provocat pentru a ne depăși limitele, pentru a ne arăta creativitatea, pentru a crede că putem câștiga ce ne dorim, atât la școală cât și în viață. De aceea, în acești ani, cu ajutorul profesorilor noștri, am crescut, am căpătat încredere în noi și în drumul spre care ne îndreptăm.
Au fost ani frumoși, de care ne vom aminti cu drag, în care am legat prietenii, ne-am confruntat, am avut crize existențiale, dar în care ne-am și distrat intens, așa cum trebuie să facă fiecare licean. Au fost numeroase momente frumoase trăite împreună, cu zâmbete care se iveau la fiecare glumă, cu dansuri și cântece spontane, care ne-au apropiat mult unii de alții, momente în care am făcut planuri împreună, în care am învățat și ne-am ajutat reciproc. Ne vom aminti cu drag unii de alții, de unicitatea fiecăruia dintre noi, de diversitatea preocupărilor și pasiunilor noastre, de tot ce am trăit împreună și care a dus la motto-ul clasei a XII-a C: SPRIJIN ȘI COOPERARE.
Privim spre viitor conștientizând că pe drumurile pe care pornim vor exista provocări care ne vor pune la încercare. Dar trebuie rămânem deschiși oportunităților care vor veni, să întelegem că nu avem toate răspunsurile în fiecare moment al vieții, că le vom afla pe rând, muncind, având răbdare și încredere în noi. Și putem să ne aducem aminte, pe acest drum, ce ne tot repeta diriginta: greșesti, înveți, te ridici, continui și învingi.
Este timpul să spunem LA REVEDERE, dar e și momentul să multumim celor care au contribuit la evoluția noastră: domnului director, profesorilor noștri, celorlalți oameni ai școlii, părinților noștri, colegilor.
Sperăm să ne vedem peste 10 ani, să ne bucurăm din nou împueună, să povestim despre succesul nostru.
12C 2022
Stimați profesori, onorați invitați,
Astăzi este un moment important din viața noastră. Ne aflăm în fața dumneavoastră, a cadrelor didactice, a părinților și a elevilor, ca (aproape) absolvenți ai Colegiului Național Catolic „Sf. Iosif”, din Bacău.
Când am păşit pentru prima oară pe porţile colegiului, cu siguranţă nu mi-am imaginat ce impact puternic, definitoriu, va avea această şcoală asupra mea. Am intrat atunci, sfioasă, temătoare, în acest lăcaş de cultură pentru a învăţa, pentru a şti. Am învăţat în orele de curs, după modelul oamenilor de la catedră, că lucrul bine făcut este indispensabil în existenţa noastră, că valorile de care ne înconjurăm ne determină personalitatea şi că atunci când ne dorim ceva de la viaţă, numai cerul ne poate fi limita.
Au fost patru ani cu momente bune și mai puțin bune, dar unici. Important este că am ajuns aici, la finalul unei alte etape a vieții.
Așadar, doresc să le mulțumesc, în numele generației noastre, în primul rând, părinților care ne-au susținut moral și au reușit să înțeleagă momentele noastre de adolescenți. Datorăm recunoştinţă doamnelor şi domnilor profesori, care ne-au fost alături în toţi aceşti ani, ne-au îndrumat cu răbdare paşii, ne-au oferit nu doar cunoştinţe, ci și sfaturi pentru viaţă, iluminându-ne frumos existenţa. Le mulţumim pentru pasiunea şi munca depusă pentru ca noi astăzi să fim aici. Ne înclinăm în faţa consecvenţei, determinării, inteligenţei şi modului admirabil în care şi-au făcut datoria. Chiar dacă au impresia că au scăpat de noi, adevărul este că vom mai veni, cu siguranță, în vizită. Trebuie să le mulțumesc neapărat colegilor mei de generație, care mi-au făcut anii de liceu atât de frumoși. De asemenea, îi transmit sincere mulțumiri doamnei diriginte, pentru că ea a fost „persoana din spatele camerelor” ce ne-a susținut clasa până la capăt și a făcut ca nimic să nu pară imposibil.
Sunt mândră că am fost parte integrantă a acestei instituţii de învăţământ, că m-am bucurat de privilegiul unei educaţii de valoare, că am cunoscut oameni minunaţi, care vor constitui pentru mine modele în viaţă şi care şi-au pus amprenta asupra formării mele umane şi profesionale viitoare. Voi reveni mereu aici, cu speranţa că şi generaţiile ce ne vor urma vor înţelege spiritul acestui colegiu şi vor aprecia şansa ce li s-a acordat, aceea de a se forma frumos în anii de liceu. Am fost buni. Fiţi mai buni decât noi!
Denisa 12B 2022
Stimați profesori și părinți, dragi colegi de la 12 B, a sosit ziua în care, îmbrăcați în robe, cu toca pe cap și cu emoții în suflet, încheiem o etapă a adolescenței noastre numită liceu.
În prima zi de școală, cu inima bătând puternic, stăteam cuminți în bănci așteptând cu nerăbdare să ne cunoaștem unii pe alții. Cunoscându-ne, am descoperit ca fiecare este o aromă diferită fie mai tare, fie mai dulce, fie mai sărată, dar pas cu pas am reușit la nivel de colectiv să ne armonizăm și, în ciuda tuturor diferențelor și neînțelegerilor, să conviețuim și să alcătuim un întreg.
Sper să păstram acest întreg, să ne mai auzim din când în când și cu drag să ne reamintim de anii liceului: de cum Felicia ne încânta cu vocea ei zi de zi, de liniștea Alinei, de Paul cu veșnica lui replică “Era aglomerat, Doamna!”, de Darius care din Edi a făcut Maricel și din Carla Cawaa, de ieșirile, petrecerile în care ne-am simțit în armonie unul cu celălalt…
Dar amintirile anilor de liceu nu pot fi întregi fără formatorii noștri.
Dragi colegi, să ne amintim mereu de cei care ne-au fost profesori, care dincolo de informațiile transmise nu ne-au cultivat doar mintea, ci și sufletul; pe unii ne-au ajutat să ne găsim menirea, pe alții să ne descoperim pasiuni. Toți au contribuit la ”creșterea” noastră și le mulțumim din inimă.
Îi mulțumim, de asemenea, “mamei noastre de la școală”, doamna dirigintă. Ne-a călăuzit pașii încă din clasa a IX-a când eram niște copii speriați de noua etapă din viața noastră, ne-a arătat cât de simplu e să îndreptăm greșelile sau să depășim un moment mai greu, ne-a făcut observații constructive si a dăruit încurajări. Nu a fost doar ”diriga”, ci și un om care, atât cât i-am permis fiecare dintre noi, a încercat să ne cunoască dincolo de un nume în catalog și să ne dăruiască o frântură din sufletul ei.
Dragi colegi, a sosit momentul în care să fim Michelangelo al propriilor noastre vieți. Să avem grijă de omul pe care îl sculptăm acum ca să fie pur, implicat, generos. Haideți să întoarcem bunătatea cu care ne-au crescut familiile noastre și implicarea responsabilă cu care ne-au format și educat profesorii noștri!
Carla Munteanu 12B 2022
Sunt la sfârşitul unei etape importante din viaţa mea. Din fericire, nu am terminat oricum, ci, ca rod al eforturilor depuse în cursul celor 4 ani de liceu, am reuşit să obţin media 10 la toate materiile şi, astfel, să devin şef de promoţie. Am ales această şcoală, deoarece propune un program educaţional foarte consistent, care se realizează pe toate planurile: intelectual, uman şi spiritual. Este o şcoală specială, pentru că oferă posibilitatea unui autentic discernământ printr-un program bine gândit care face echilibru între rugăciune, studiu, muncă şi recreaţie. Aşadar, pot spune că la sfârşitul acestor patru ani de seminar ştiu ce vreau de la viaţă, am siguranţa că pot păşi mai departe cu maturitate, responsabilitate, curaj şi încredere. Ţin să le mulţumesc pe această profesorilor mei, pentru susţinerea şi ajutorul acordat, dar şi părinţilor formatori care, prin munca depusă, şi-au pus amprenta asupra propriei mele deveniri.
Emanuel Andrei Bilovolschi-sef promotie seminar 2018
Ema Bărbuț-șefa de promoție 2018
Sunt șefa de promoție a generației 2018 a Colegiul National Catolic «Sf. Iosif», un liceu care încurajează performanța și îi ajută pe elevi să crească frumos. Aș dori să evidențiez semnificația deosebită pe care au avut-o cadrele didactice în formarea noastră atât la nivel educațional, cât și la nivel interuman. Mulțumim tuturor formatorilor din acest liceu pentru profesionalism, calitatea morală și spirituală, empatie, creativitate, susținere, și îi asigur de prețuirea mea și a colegilor mei.
Liceul nostru încurajează exprimarea de sine și ajută la formarea unor oameni de bază ai societății. Părăsesc cu nostalgie și recunoștință această mare familie a Colegiului Național Catolic «Sf. Iosif», experiența celor 4 ani va ocupa mereu un loc aparte în inima mea. Pe viitor, voi urma facultatea de economie în Franța.
Ion Cozma-diriginte XII C 2018
Ca profesor diriginte, mulțumesc întregului grup profesoral pentru ceea ce le-a oferit deja acestor tineri și pentru semințele care vor rodi mai târziu.
Sper că noi toți i-am ajutat să crească frumos și să își întindă cu încredere aripile pregătite de zbor. Le doresc să își păstreze prospețimea și reperele intelectuale, morale și spirituale dobândite aici, să se așeze frumos în albia vieții lor, să aibă curajul de a da curs provocărilor folositoare și înțelepciunea de a face alegeri bune.
Dana Floareș-diriginte XII B 2018
Le-am fost profesor, diriginte și părinte cu jumătate de normă. Consider că răgazul celor 4 ani petrecuți împreună este un timp câștigat și le mulțumesc.
Pentru orele frumoase, sărbătorile, proiectele, concursurile, cântecele, aniversările petrecute împreună. În mintea și sufletul meu imaginea lor rămâne sinonimă cu zbuciumul adolescentin, entuziasmul, vuvuzelele, frumusețea, exuberanța…
Elena Păncescu-diriginte 12 A 2018
Pentru elevii clasei a XII-a A ai colegiului nostru, cei patru ani de liceu au fost o adevărată aventură plină de suișuri și coborâșuri, o comoară plină de lecții de viață. Pe lângă pregătirea de bază pentru o carieră profesională în orice domeniu, cu perspective mari pentru viitor, colegiul nostru îi ajută pe elevi să devină oameni adevărați, modele pozitive pentru societate.
De asemenea, pregătirea umană și spirituală pe care o asigură acest colegiu este unul dintre darurile cele mai valoroase care pot fi oferite unui tânăr ce alege să se lase ghidat pe drumul maturității.
Cei patru ani de liceu au fost un prilej de a întâlni oameni minunați, unde m-am format ca om, într-un colegiu bazat pe valori morale. Acum îmi doresc să iau examenul la Drept, în Cluj Napoca.
Emanuela Susanu-șefă promoție 2017, profil uman