Încă de la primele ceasuri ale dimineții de 5 septembrie 2022 curtea Seminarului Liceal din Bacău a început să prindă culoarea tinereții odată cu revenirea la școală a seminariștilor și elevilor Colegiului Național Catolic „Sfântul Iosif”. Elevi, cadre didactice și părinți vizibil emoționați au participat la momentul de debut al noului ciclu educativ destinat călăuzirii minților și inimilor spre împlinirea umană! La ceremonia de deschidere au participat: Excelența Sa Iosif Păuleț, păstorul Diecezei de Iași, preoții formatori, profesorii și personalul auxiliar al școlii, la care s-au alăturat preoții oaspeți veniți din împrejurimile Bacăului.
În cadrul cuvântului de învățătură, Preasfințitul Iosif i-a îndemnat pe elevi să devină specialiști în umanitate. În primul rând prin asimilarea cunoștințelor întregului patrimoniu cultural al omenirii descoperind mai ales sensurile lucrurilor pentru a ajunge la fericire; apoi, prin descoperirea și trăirea valorilor fundamentale ale vieții și prin discernerea a tot ceea ce este bun, frumos și adevărat. În al treilea rând elevii au fost invitați să țină cont de relația cu colegii lor întrucât școala este locul unde nu se poate trăi de unul singur, de aceea este necesară deschiderea spre ceilalți pentru a construi o relație de prietenie frumoasă și curată, bazată pe respect și colaborare, acordând o atenție deosebită celor mai slabi și fragili. Excelența Sa le-a transmis profesorilor să fie experți în materiile pe care le predau și să devină căi de cunoaștere a adevărului, să înțeleagă problemele elevilor, să le răspundă la întrebările lor legate de sens, să indice căi de solidaritate și să învețe generația tânără să fie buni cetățeni ai lumii și autentici martori ai credinței.
La sfârșitul celebrării euharistice pr. Anton Săboanu, directorul Colegiului Catolic, a reamintit celor prezenți că, după timpul de vacanță și odihnă, a sosit timpul școlii, timp de studiu și renunțare, străduință și sacrificiu, întrucât numai pe această cale se poate valorifica acea demnitate pe care Creatorul a sădit-o în fiecare persoană umană, demnitate care nu dă dreptul nimănui să trăiască la periferia existenței umane, deoarece am fost creați, înzestrați și dăruiți de Dumnezeu ca ființe unice, irepetabile și de neînlocuit, cu un rol, loc și vocație unice. Ceremonia de deschidere a noului an școlar s-a încheiat cu implorarea binecuvântării lui Dumnezeu pe care Preasfințitul Iosif a împărțit-o tuturor celor prezenți spre rodnicia parcursului educațional. (pr. Ioan Balan pentru Ercis.ro)
Sursa: Ercis.ro