Scoala de vara 2022 Vara Stiintelor

Școala de vară la Universitatea„ A.I Cuzaˮ din Iași


Școala de vară pentru unii poate însemna o prelungire a școlii tradiționale pe timp de vară, dar pentru mine a fost prilejul de a descoperi persoane și locuri noi, de a-mi forma o idee despre viața de student, dar și de a învăța informații ce mă vor ajuta pe viitor.
In această vară, mai exact in perioada 11-24 iulie 2022, am participat la școala de vară intitulată “Vara științelor” din cadrul proiectului Rose, ce avea ca scop promovarea comunității academice a facultăților de Biologie și Chimie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Totul a fost asigurat, eu și cei 24 de colegi de vară, am fost cazați în căminul T11 și am luat masa in fiecare zi la cantina studențească. Pe parcursul celor 14 zile am fost coordonați de 4 studente ale Facultății de Biologie ce au avut grija de noi și s-au ocupat de partea recreativă, care a constat în vizite la muzeu, joculețe sau chiar plimbări de seară.
Zilele treceau foarte repede, deoarece programul era foarte bine structurat și divers, astfel am participat la ore de consiliere și orientare in carieră, dar și la ore de biologie și chimie. Mie personal mi-au plăcut orele de chimie, deoarece am făcut experimente alături de o asociație studențească numită ASCIS, ce au transformat chimia obișnuită într-o magie, dar și orele de biologie au fost interactive, profesorii fiind foarte bine pregătiți și răbdători cu noi.
Unul din motivele pentru care am ales această școală, a fost excursia de 3 zile de la Agigea, unde am descoperit Stațiunea Biologică Marină „Prof. Dr. Ioan Borcea”, acolo unde am realizat lectii legate de flora și fauna marină, dar am avut parte și de momente de relax pe malul Marii Negre.
Cele 2 săptămâni petrecute la Școala de vară m-au făcut să percep mai bine ce salt uriaș există între viața de liceean și viața de student, de momentele frumoase din campus, dar și de greutățile unei zile pline de cursuri. Pe lângă acest fapt am reușit să leg multe prietenii, să mă distrez și să vizitez locuri noi.
Mergeți și voi la școală de vară! O să vă placă sigur!
Articol scris de Gabor Alexandra Raluca, clasa a XII a A