A murit profesoara care a scos oina de la naftalină

Federația Română de Oină anunță cu profundă tristețe că astăzi, după o scurtă suferință cauzată de o boală cu o evoluție năucitoare, ne-a părăsit cea care a fost OTILIA LAZĂR!

Născută la data de 01.01.1973 în localitatea Strugari – jud. Bacău – pasionată de sport, a practicat voleiul și ulterior a urmat și absolvit, în anul 1998, Facultatea de Educație Fizică și Sport din Bacău, ultima dată fiind profesor de educație fizică la Colegiul Național Catolic “Sf. Iosif” din Bacău.

Oina a fost un sport nou pentru ea, în anul 2016 a descoperit frumusețea acestui sport  cu ocazia proiectului “Recuperarea sportului tradițional românesc: Oina, în marile orașe din România”.
Încă de la început a fost captivată de acest sport și a promis că va face tot posibilul pentru readucerea acestuia în atenția publicului din Bacău-oraș cu mare tradiție în practicarea oinei.

Și-a propus multe și mulți nu au crezut în posibilitatea de a realiza rapid ceea ce avea de gând.

A fost exemplul cel mai elocvent de impunere într-o lume nouă, atunci când eșți serios și vrei să faci ceva cu adevărat. A reușit în timp foarte scurt să câștige încrederea conducerii federației și a fost numită responsabil pe linie de oină în Bacău.

Fire ambițioasă, de o punctualitate și capacitate de efort ieșite din comun, în scurtă perioadă cât a reprezentat oina în Bacău, a reușit, cu eforturi extraordinare, să organizeze activități de referință pentru sportul nostru național:

-prima competiție școlară de oină la fete

-prima tabăra de sporturi tradiționale la Sâmbătă de Sus

-Cupa Federației și celebrarea a 85 de ani de la înființarea federației

-tabăra de inițiere în oină a juniorilor mici

-campionat de seniori-Turneu play–off la Onești

-demersuri pentru înființarea secției de oină la CSM Bacău

Și lista ar putea continua.

În plus, pentru anul acesta avea deja multe alte planuri, deja puse pe hârtie și aprobate de federație.

Aprecierea sa este reflectată și în faptul că a fost desemnată membră în Comisia de Juniori a Federației și aleasă ca vicepreședinte a Asociației Române a Jocurilor și Sporturilor Tradiționale.

Pentru ea nu exista să nu se poată realiza ceva. Își propunea mult și realiza și mai mult. Efortul său a fost apreciat de toți și devenise una dintre cele mai apreciate persoane din lumea oinei. Eram mândri că făcea parte din echipa noastră!

Lumea oinei este mult mai săracă prin dispariția sa! Vom încerca să ducem mai departe ce a vrut ea să facă acolo, la ea acasă!

Cuvintele nu ajung pentru a-ți mulțumi Otilia pentru tot ce ai făcut pentru sportul nostru național!

Dumnezeu să te ierte și să te aibă în pază!

articol preluat din https://www.desteptarea.ro/murit-profesoara-care-scos-oina-de-la-naftalina/

Leave a Comment