REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A CONSILIULUI ȘCOLAR AL ELEVILOR

CAPITOLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

Art. 1. Consiliul Școlar al Elevilor (C.Ș.E.) este forma instituţionalizată de organizare a elevilor menită să reprezinte interesele acestora în politica şcolară a unităţii de învăţământ.

Art. 2. Consiliul Școlar al Elevilor se constituie în conformitate cu prevederile Legii Învăţământului nr. 1/2011 şi are ca bază legală de funcţionare: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la 10 decembrie 1948. Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, art. 15, care prevede:
• statele părţi recunosc drepturile copilului la libertatea de asociere şi la libertatea de reuniune paşnică;
• exercitarea acestor drepturi nu poate fi obiect al niciunui fel de restricţii, altele decât cele impuse în conformitate cu legea şi care sunt necesare, într-o societate democratică în interesul securităţii naţionale, al siguranţei sau al ordinii publice sau pentru a proteja sănătatea sau pentru morala publică sau pentru drepturile şi libertăţile altora; Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, de unde cităm:

– Art. 11: Libertatea de exprimare şi informare
(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a transmite informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.

– Art. 12: Libertatea de întrunire şi de asociere
(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere la toate nivelurile şi în special în domeniul politic, sindical şi civil, ceea ce implică dreptul oricărei persoane de a înfiinţa împreună cu alte persoane sindicate şi de a se afilia la acestea pentru apărarea intereselor sale.

Constituţia României:

• Art. 30: libertatea de exprimare (1,7)
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin imagini, prin sunet sau prin alte mijloace de comunicare în public, sau inviolabile.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naţională, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţa publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

• Art.45: protecţia copiilor şi a tinerilor (1,5)
(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.
(5) Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru o participare liberă a tinerilor în viaţa socială, economică, culturală a ţării. Regulamentului – cadru aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 4247 din data de 21.06.2010, publicat în Monitorul Oficial.

Art. 3. Consiliul Școlar al Elevilor îşi desfăşoară activitatea beneficiind de îndrumarea şi supravegherea profesorului coordonator potrivit prezentului Regulament de Organizare şi Funcţionare, aprobat şi adoptat în plenul Consiliului Școlar al Elevilor şi avizat de către Consiliul de Administrație.

Art. 4. Consiliul Școlar al Elevilor desfăşoară activităţi ce corespund intereselor şi dorinţelor pe care le exprima liber elevii din liceul nostru.

CAPITOLUL II

SCOPURILE ŞI OBIECTIVELE CONSILIULUI ELEVILOR

Art. 5. (1) Consiliul Şcolar al Elevilor militează pentru edificarea în liceu a unui statut al elevului care să determine clar drepturile şi îndatoririle elevului, dar care să şi scoată în evidenţă rolul elevului într-o societate modernă.
(2) Consiliul Şcolar al Elevilor elaborează şi realizează proiecte, campanii, activitati pe termen scurt, mediu și lung, care să vină în sprijinul rezolvării problemelor elevilor din Colegiului National Catplic Sf. iosif Bacau şi care să răspundă dorinţelor şi nevoilor acestora.
(3) Consiliul Şcolar al Elevilor este un consiliu deschis oricăror colaborări cu organizaţii similare care se adresează prin întreaga sa activitate tuturor elevilor.
(4) Consiliul Şcolar al Elevilor acţionează pentru respectarea drepturilor elevului atât în instituţiile de învăţământ, cât şi în societate.
(5) Consiliul Şcolar al Elevilor contribuie la libera exprimare a voinţelor elevilor, promovează respectarea drepturilor şi îndatoririlor elevilor şi asigurarea unor raporturi corecte între elev, profesor şi societate.
(6) Iniţierea şi dezvoltarea unor relaţii de dialog şi parteneriat cu organizaţii similare sau cu alte organizaţii din mediul elevilor, în vederea promovării scopurilor şi obiectivelor Consiliului Şcolar al Elevilor.
(7) Consiliul Școlar al Elevilor elaborează şi organizează programe educative, culturale, distractive, sportive şi turistice corespunzătoare intereselor şi aspiraţiilor elevilor.

Art. 6. Consiliul Școlar al Elevilor urmăreşte numai interesele elevilor în conformitate cu drepturile, îndatoririle şi aspiraţiile acestora, astfel:
(1) susţine identificarea şi mediatizarea problemelor elevilor în dorinţa ca acestea să fie rezolvate de către forurile abilitate;
(2) eleborează şi suţine programe care să asigure creşterea calităţii procesului educaţional desfăşurat în cadrul instituţiei de învăţământ;
(3) promovează dezvoltarea învăţământului şi culturii, condiţii esenţiale ale progresului general al unei societăţi;
(4) promovează programe şi acţiuni de formare şi afirmare a elevilor.

Art. 7. În Consiliul Școlar al Elevilor se discută şi se fac propuneri în legătură cu realizarea curricumului, stabilirea curricumului la decizia şcolii, folosirea şi dezvoltarea bazei materiale, funcţionarea cabinetelor şi laboratoarelor, a bibliotecii, organizarea activităţii extracuriculare, alte probleme care prezintă interes pentru elevi.

Art. 8. Consiliul Școlar al Elevilor poate propune conducerii măsuri pentru rezolvarea doleanţelor elevilor pe care îi reprezintă.

Art. 9. Consiliul Școlar al Elevilor poate judeca cazurile de abateri disciplinare mai grave ale elevilor şi propune măsuri Consiliului de administraţie prin intermediul Instituției Avocatul Elevului.

CAPITOLUL III

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ ŞI ORGANELE DE CONDUCERE

Art. 10. Membrii Consiliului Școlar al Elevilor se aleg în mod democratic, prin majoritate simplă a membrilor fiecărei clase în parte, câte un reprezentant pentru fiecare clasă, de obicei liderul clasei.

Art. 11. Din cadrul structurii Consiliului Școlar al Elevilor mai face parte un membru al personalului didactic, care va avea rol de coordonator și sfătuitor al consiliului.

Art. 12. Fiecare clasă îşi va alege reprezentantul în Consiliul Școlar al Elevilor în prima oră de dirigenţie de la începutul fiecărui an şcolar. Votul va fi deschis. Profesorii nu au drept de vot şi le este interzis amestecul sau influenţarea deciziei elevilor.

Art. 13. Întrunirile Consiliului Școlar al Elevilor se vor desfăşura lunar sau ori de câte ori este cazul.

Art. 14. În cadrul Consiliului Școlar al Elevilor se pot organiza structuri ale elevilor pentru soluţionarea problemelor specifice unei anumite categorii de elevi.

Art. 15.(1) Organele de conducere ale CȘE, președinte, prim-vicepreședinte și vicepreședinte, sunt desemnate prin alegeri generale, secrete și universale la care participă toți elevii unității de învățământ, astfel:
* câștigătorul alegerilor locale devine președinte;
* candidatul aflat pe poziția doi ocupă locul de prim-vicepreședinte;
* candidatul de pe poziția a treia este vicepreșendinte.
(2) Organele de conducere ale CȘE îşi desfăşoară activitatea statutar, în prezenţa majorităţii membrilor acestora.
(3) Hotărârile organelor de conducere se adoptă cu cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
(4) Hotărârile adoptate sunt obligatorii, indiferent de poziţia exprimată prin vot şi de funcţia în cadrul Consiliului.

Art. 16. A. Consiliul Școlar al Elevilor alege dintre membrii săi:
1. Secretarul general
2. Presedinții comisiilor de lucru.
3. Secretarul Avocatului Elevilor
4. Purtătorul de cuvânt

B. Biroul Executiv propune şi aprobă revocarea din funcţie a membrilor Biroului Executiv, dacă acesta nu-și indeplinește obligațiile asumate în conformitate cu secțiunea sancțiuni.

Art. 17. Candidaturile pentru funcţiile de preşedinte, prim-vicepreședinte, vicepreşedinte, se fac, de regulă, din rândurile membrilor desemnaţi de colectivele clasei, prin propunerea unui grup de elevi sau individual, în acord cu Ghidul CNE-2011.

Art. 18. Funcţia de consilier este incompatibilă cu orice altă funcţie din forurile de conducere a Consiliului.
Secţiunea I: PREŞEDINTELE

Art. 19. (1) Candidatul pentru preşedinţia Consiliului Școlar al Elevilor este ales prin vot direct şi secret de către toţi elevii unităţii de învăţământ.
(2) Un candidat nu este declarat preşedintele Consiliului Școlar al Elevilor decât dacă obţine jumătate plus unu din voturile elevilor unității de învățământ care au participat la vot.
(3) Votul pentru alegerea preşedintelui este public.
(4) Mandatul preşedintelui este de doi ani.
(5) Preşedintele prezidează şedinţele plenului Consiliului Școlar al Elevilor.
(6) Președintele în funcție rămâne în exercitarea funcției până la alegerea și învestirea unui nou președintele.

Art. 20. (1) Preşedintele Consiliului Școlar al Elevilor exercită conducerea executivă a Consiliului Reprezentativ al Elevilor.
(2) Conduce întrunirile şi se asigură că discuţiile respectă punctele menţionate pe agenda de lucru.
(3) Preşedintele conduce activitatea Biroului Executiv.
(4) Președintele monitorizează proiectele, programele și activitățile derulate prin CȘE și are grijă ca termenele-limită să fie respectate. În caz contrar se adresează plenului și propune sancțiuni, în conformitate cu CȘE.
(5) Preşedintele reprezintă Consiliul în relaţiile cu organizaţiile şi organele de conducere ale acestora, cu autorităţile publice, locale sau centrale, precum şi cu alte organizaţii similare din toată ţara sau din străinătate.
(6) Preşedintele reprezintă Consiliul în şedinţele Consiliului Municipal al Elevilor.
(7) Președintele poate fi vicepreședinte al Instituției „Avocatul Elevului”.
(8) Preşedintele este singura autoritate abilitată să stabiliească şi să semneze pacte, parteneriate sau contracte în numele consiliului. Orice pact, parteneriat sau contract trebuie avizat în prealabil de directorul instituţiei de învăţământ sau de Consiliul de Administraţie.
(9) Asigură respectarea Regulamentului CȘE.
(10) Păstrează ordinea şi disciplina în cadrul şedinţelor CȘE.
(11) Comunică CȘE hotărârile luate în cadrul CME şi veghează la îndeplinirea sarcinilor primite.
(12) Semnează procesele-verbale la sfârşitul şedinţelor.
(13) Îndeplineşte şi alte atribuţii şi însărcinări date de CME.

Art. 21. Pierderea funcţiei de preşedinte are loc pe două căi:
(1) prin demisie, ca expresie a voinţei libere exprimate de persoana în cauză;
(2) prin suspendarea sau revocarea din funcţie; singura instanţă capabilă să îl suspende din funcţia de preşedinte fiind plenul Consiliului Școlar al Elevilor la propunerea directorului, a Consiliului de Administraţie sau la propunerea a cel puțin 2/3 din membrii consiliului.
(3) Demiterea preşedintelui se poate face cu votul majorității elevilor unității de învățământ.

Art. 22. Vacantarea funcţiei de preşedinte determină alegerea ca interimar a altui elev până la alegerea unui nou reprezentant al elevilor de către Consiliul Școlar al Elevilor.

Art. 23. În caz de boală, funcţia va fi ocupată de prim-vicepreşedinte. Dacă în maximum 30 de zile, preşedintele nu este declarat apt pentru a reveni în funcţie, este numit ca interimar un alt elev.

Art. 24. În caz de deces, funcţia va fi ocupată termen de 15 zile de prim-vicepreşedinte, până la numirea unui preşedinte interimar.

Art. 25. În acţiunile pe care le întreprinde, preşedintele se află într-o permanentă comunicare cu profesorul coordonator (consilierul educativ) şi cu Biroul Executiv.

Art. 26. Preşedintele Consiliului Școlar al Elevilor, precum şi cadrul didactic desemnat să coordoneze activitatea acestuia au obligaţia de a aduce la cunoştinţă Consiliului de Administraţie al unității de învățământ toate problemele discutate în cadrul şedinţelor Consiliului.

Art. 27. Preşedintele Consiliului are rol de mediator între Consiliul Școlar al Elevilor şi Biroul Executiv.

Art. 28. Preşedintele Consiliului poate demite pe prim-vicepreşedinte și vicepreședinte după consultarea profesorului coordonator sau a plenului CȘE.

Art. 29. Alături de director şi de profesorul coordonator, preşedintele Consiliului Școlar al Elevilor are puterea de a dizolva Consiliul Școlar al Elevilor şi implicit Biroul Executiv, în cazul în care nicio altă soluţie de compromis nu există în rezolvarea diferenţelor între Consiliul Școlar al Elevilor şi Biroul Executiv.

Art. 30. Singura instanţă care continuă să îşi menţină aceeaşi persoană după dizolvarea Consiliului este cea a preşedintelui, pentru celelalte structuri fiind necesare noi alegeri.

Art. 31. (1) Preşedintele Consiliului are datoria de a asigura desfăşurarea discuţiilor într-un spirit de corectitudine, precum şi respectarea ordinii şi a libertăţii de exprimare.
(2) Președintele are drept de veto asupra tuturor deciziilor adoptate de Biroul Executiv.
(3) Președintele prezintă plenului consiliului și Biroului Executiv rapoarte de activitate semestriale și anuale.
(4) Alte atribuții ale președintelui sunt stabilite de Consiliul Școlar al Elevilor.

Secţiunea a II-a: PRIM-VICEPREŞEDINTELE

Art. 32. (1) Prim-vicepreședinte este desemnat candidatul care obține numărul de voturi cel mai mare după candidatul desemnat președinte.
(2) Mandatul prim-vicepreşedintelui este de 2 ani.
(3) Prim-vicepreședintele prezidează sedințele consiliului în absența președintelui.
(4) Prim-vicepreședintele sprijină și sfătuiește liderii de clasă din anii IX-XI.
(5) Alte atribuții ale prim-vicepreședintelui sunt stabilite de Biroul Executiv și Președinte.

Art. 33. Prim-vicepreședintele prezidează ședințele CȘE în lipsa președintelui.

Art. 34. (1) Preia atribuţiile preşedintelui, în cazul în care acesta se află în imposibilitatea de a le indeplini, şi colaborează cu acesta în privinţa organizării CȘE, implementării şi
organizării de proiecte, promovării CȘE.
(2) Exercită şi atribuţiile ce îi sunt delegate de către preşedinte sau de CȘE.

Secţiunea a III-a: VICEPREŞEDINTELE

Art. 35. (1) Vicepreședinte este desemnat candidatul care obține al treilea număr de voturi după candidatul desemnat președinte.
(5) Mandatul vicepreşedintelui este de 2 ani.
(6) Vicepreședintele prezidează sedințele consiliului în absența președintelui și a prim-vicepreședintelui.
(7) Exercită şi atribuţiile ce îi sunt delegate de către preşedinte sau de CȘE.
(8) Alte atribuții ale vicepreședintelui sunt stabilite de Biroul Executiv.

Art. 36. Vicepreședintele preia atribuțiile prim-vicepreședintelui în caz de imposibilitate de a le îndeplinii.

Art. 37. Vicepreședintele poate fi revocat prin decizia Biroului Executiv sau a CȘE.

Secţiunea a IV-a: SECRETARUL

Art. 38. (1) Candidatul pentru funcţia de secretar al Consiliului Școlar al Elevilor poate fi oricare elev, din oricare an de studiu (cls. IX-XII), fie membru al Consiliului, fie propus de un grup de elevi din Consiliu, fie propus de directorul unităţii de învăţământ sau de profesorul coordonator.
(2) Un candidat este declarat secretar al Consiliului Elevilor dacă obţine jumătate plus unu din voturile membrilor prezenţi ai Consiliului.
(3) În cazul în care candidatul pentru funcţia de secretar al Consiliului este membru al acestuia are dreptul de a vota (de a se vota pe sine drept secretar).
(4) Votul pentru alegerea secretarului general este public.
(5) Mandatul secretarului general este de 1 an.

Art. 39. Toate propunerile avansate de către Consiliul Școlar al Elevilor vor fi notate de către secretarul general care va întocmi un proces verbal şi va avea obligaţia să expună într-un loc public rezumatul acestuia.

Art. 40. (1) Procesele-verbale se scriu în „Registrul de procese-verbale ale Consiliului Școlar al Elevilor”, care se înregistrează în unitatea de învățământ pentru a deveni document oficial, se leagă și de numerotează. Pe ultima foaie, directorul ștampliează și semnează, pentru autentificarea numărului paginilor și a registrului.
(2) Registrul de procese-verbale ale Consiliului Școlar al Elevilor este însoțit, în mod obligatoriu, de mapa care conține anexele proceselor-verbale (rapoarte, programe, informări, tabele, liste, solicitări, memorii, sesizări, legi, etc). Cele două documente oficiale, registrul și dosarul, se păstrează de președinte.
(3) O copie a Registrului de procese-verbale, se poate păstra în biblioteca unității de învățământ.

Art. 41. Secretaru al CȘE are responsabilitatea întocmirii ordinei de zi a întrunirilor şi de a aduce la cunoştinţă membrilor cu cel puţin 48 de ore înainte de desfăşurarea întrunirii.

Art. 42. Secretarul poate fi demis de oricare dintre următoarele instanţe: director, preşedinte, profesor coordonator.

Art. 43. Secretarul are obligaţia să întocmească la fiecare întrunire a Consiliului Școlar al Elevilor un proces-verbal în care să se menţioneze toate aspectele discutate în cadrul şedinţei.

Art. 44. Consiliul Școlar al Elevilor poate alege un purtător de cuvânt.

Secţiunea a IV-a: BIROUL EXECUTIV

Art. 45. Consiliul Școlar al Elevilor îşi alege un Birou Executiv format din 9/10 membri, dintre care al optălea/nouălea este preşedintele Consiliului. Preşedintele conduce activitatea
Biroului Executiv şi se face răspunzător în faţa directorului pentru acţiunile întreprinse de el şi de structura pe care o conduce şi reprezintă.

Art. 46. A. Biroul Executiv este format din:
1. Preşedinte ;
2. Prim-vicepreședinte
3. Vicepreşedintele ;
4. Secretar;
5. 5 comisii de activitate, fiecare reprezentată de preşedintele comisiei;
6. Profesor coordonator;
7. Purtătorul de cuvânt (în caz că există);
B. Membrii Biroului Executiv sunt automat și membri permanenți ai CȘE.

Art. 47. În cadrul Biroului Executiv vor exista următoarele comisii de activitate:
(1) Concursuri şcolare şi extraşcolare: Acest departament se ocupă de organizarea de concursuri, competiţii, simpozioane pe diverse teme incluse în programa şcolară sau pe domenii ce ţin de activitatea extraşcolară.
(2) Cultură, educaţie si programe şcolare: se ocupă de:
– informare cu privire la evenimente culturale, oportunităţi pentru elevi, activităţi educative, programe şcolare în curs de desfăşurare
– implicarea CME în respectiva activitate (eveniment cultural, oportunitate educativă, programe destinate elevilor) prin realizarea de parteneriate între CJE şi organizatori
– organizarea activităţilor specifice, proprii CME , în colaborare cu ISMB, MECTS, alte instituţii sau ONG-uri de tineret.
(3) Sport şi programe de tineret: se ocupă de:
– campanii de informare;
– activităţi propriu-zise pentru încurajarea obiceiurilor sănătoase;
– organizarea de activităţi sportive, competiţii, campionate, etc
(4) Instituţia „Avocatul Elevului”: are ca prim-obiectiv apărarea drepturilor elevilor şi medierea conflictelor între elevi; îşi desfăşoară activitatea autonom şi răspunde doar în faţa plenului Consiliului Școlar al Elevilor și/sau a Consiliului de Administrație.
Obiectivele acestui departament (conform strategiei Avocatul Elevului 2009) sunt :
• respectarea drepturilor omului / copilului în instituţiile şcolare
• înţelegerea, acceptarea şi respectarea individualităţii şi diversităţii elevilor din
• perspective etnice, religioase, culturale sau de gen;
• asigurarea egalităţii de şanse pentru toţi elevii în ceea ce priveşte accesul la
• instruire, posibilitatea dezvoltării individuale, asigurarea succesului profesional şi social;
• însuşirea unui mod adecvat de proiectare a activităţilor şcolare, astfel încât să fie promovate, în clasă, interacţiunea, incluziunea, cooperarea şi sprijinul – tacit sau explicit – între elevi;
• crearea unui mediu educaţional care să promoveze, prin mijloace variate,
• incluziunea socială, astfel încât fiecare elev să simtă că este parte integrantă a acelei şcoli(şcoala percepută ca organizaţie);
• dezvoltarea unui sistem stabil şi eficient de cooperare a şcolii cu familia şi
• comunitatea în vederea sprijinirii tuturor elevilor (şi a familiilor lor) pentru a putea depăşi momentele dificile şi problemele întâlnite.
(5) Informare, mobilitate, formare și consiliere:
Acest departament are în vedere:
– informare :
• provider informaţie de calitate;
• dezvoltarea unor “jurnalişti de tineret”;
• realizarea de sondaje / aplicarea chestionarelor;
• informarea permanentă asupra oportunităților pentru tineret, evenimente culturale, utilități, evenimente locale, pentru tineret
– mobilitate :
• formare de noi lideri, din rândul elevilor, de tineri voluntari care să ducă apoi schimbarea și în mediul local
• consiliere – suport informativ și ajutarea elevilor în problemele întâmpinate

Art. 48. (1) Atribuţiile de răspundere asupra comisiilor de activitate vor putea fi preluate, la cerere şi cu aprobarea Biroului Executiv, de către preşedinte, de prim-vicepreşedinte sau de vicepreședinte.
(2) Fiecare comisie are un director și un secretar.

Art. 49. (1) Președintele, prim-vicepreședintele, vicepreședintele și secretarul vor răspunde în faţa Biroului Executiv și a plenului Consiliului Școlar al Elevilor pentru activitatea desfăşurată.
(2) Preşedintele nu poate fi facut vinovat pentru acţiunile comisiilor pe care nu le coordonează.
(3) Fiecare comisie are un director al cărui mandat este de 1 an.
(4) „Avocatul Elevului” are un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar al căror mandat este de 1 an. Preşedintele „Avocatului Elevilor” nu poate fi preşedintele Consiliului Reprezentativ al Elevilor.
(5) Deciziile comisiilor se adoptă prin consens.
(6) Deciziile Instituției „Avocatul Elevului” se adoptă cu majoritate calificată ( 2 treimi).

Art. 50. Comisiile de lucru au urmatoarele atribuţii principale:
1) Analizează proiectele de hotărâri, programele, activităţiile ce vor fi supuse plenului Consiliului.
2) Se pronunţă asupra altor probleme trimise de Consiliul Școlar al Elevilor spre avizare;
3) Întocmesc şi supun aprobării Consiliul Școlar al Elevilor proiecte şi alte propuneri de hotărâri asupra problemelor analizate.
4) Gestionarea şi monitorizarea proiectelor se relizează de catre o echipă de proiect numită de preşedintele comisiei care a propus proiectul în cauză, din care poate face parte, dacă doreşte, iniţiatorul acestuia.
5) După validarea unui proiect, originalul acestuia se depune la secretarul CȘE iar o copie rămâne la inițiatorul proiectului.

Art. 51. Membrii Biroului Executiv se întâlnesc lunar sau ori de câte ori este nevoie.

Art. 52. (1) Biroul Executiv analizează eventualele neînţelegeri dintre elevi sau grupuri ale acestora şi stabileşte măsuri pentru rezolvarea conflictelor.
(2) Deciziile biroului executiv se adoptă cu majoritate de voturi.
(3) Biroul Executiv poate invita la ședințele biroului sau a consiliului orice persoană interesată sau conducerea liceului.

Art. 53. Problemele neelucidate în Biroul Executiv se discută în Consiliul Școlar al Elevilor.

CAPITOLUL IV

DREPTURI ŞI ÎNDATORIRI

Art. 54. Membrii Consiliului Școlar al Elevilor au următoarele drepturi:
(1) să-şi exprime liber opinia, în cadru organizat, cu privire la opţiunile Consiliului şi la activitatea organelor de conducere ale acestuia;
(2) să fie informaţi cu privire la activitatea organelor de conducere ale Consiliului;
(3) să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale Consiliului de diferite nivele;
(4) să participe la luarea hotărârilor în cadrul Consiliului, potrivit competenţelor stabilite în prezentul regulament;
(5) să fie consultaţi periodic în problemele Consiliului, iar opiniile majoritar exprimate să determine adoptarea deciziilor;
(6) să participe la şedinţele în care se discută problemele legate de persoana şi activitatea sa;
(7) să aibă iniţiativă în rezolvarea unor probleme ale elevilor şi să ceară examinarea acestora în plenul Consiliului Școlar al Elevilor;
(8) să se retragă din Consiliu în orice moment, cu efect imediat;
(9) să se adreseze forurilor Consiliului în orice problemă de interes public sau personal.

Art. 55. Membrii Consiliului Școlar al Elevilor au următoarele îndatoriri:
(1) să cunoască şi să respecte Regulamentul Consiliului Școlar al Elevilor;
(2) să acţioneze pentru înfăptuirea scopurilor şi obiectivelor Consiliului Școlar al Elevilor;
(3) să respecte şi să se conformeze hotărârilor adoptate de către Consiliul Școlar al Elevilor şi de către forurile de conducere ale acestuia;
(4) să participe cu regularitate la şedinţele Consiliului Școlar al Elevilor (în cazul în care un consilier lipseşte la una din şedinţele Consiliului trebuie să numească un locţiitor);
(5) să nu exprime în public în numele Consiliului păreri care contravin acestuia şi să nu participe la manifestări cu astfel de caracter;
(6) să respecte caracterul confidenţial al unor documente sau informaţii ale Consiliului;
(7) să dovedească, în întreaga lor activitate, corectitudine şi moralitate, să nu aducă daune imaginii şi prestigiului Consiliului Școlar al Elevilor sau a liceului;
(8) să înainteze periodic către Consiliul Școlar al Elevilor rapoarte privind problemele cu care se confruntă în cadrul colectivului din care fac parte.

CAPITOLUL V

SANCŢIUNI DISCIPLINARE. ÎNCETAREA SAU PIERDEREA CALITĂŢII DE CONSILIER

Art. 56. Membrilor Consiliului Școlar Elevilor care nu şi-au îndeplinit îndatoririle, au săvârşit abateri de la prevederile prezentului regulament sau care prin activitatea sau comportamentul lor aduc prejudicii Consiliului li se aplică, în funcţie de gravitatea acestora, una din următoarele sancţiuni:
(1) discutarea şi avertizarea în cadrul Consiliului Școlar al Elevilor;
(2) avertisment ultimativ;
(3) suspendarea sau revocarea din funcţia de conducere;
(4) suspendarea sau revocarea din funcţia de consilier.

Art. 57. (1) Sancţiunile prevăzute în articolul 56 se hotărăsc în plenul Consiliului Școlar al Elevilor.
(2) Sancţiunile prevăzute în articolul 56, aliniatul (2) şi (3), mai pot fi hotărâte de către forurile superioare de conducere.
(3) Sancțiunile prevăzute în articolul 56, aliniatul (4), mai pot fi hotărâte de către președintele consiliului în situații speciale și numai după consultarea consilierului educativ.

Art. 58. (1) Calitatea de membru al Consiliului Școlar al Elevilor încetează sau se pierde prin demisie, suspendare sau revocare.
(2) Demisia are loc în baza şi la data depunerii cererii, ca expresie a voinţei libere exprimate de persoana în cauză.
(3) Suspendarea sau revocarea se hotărăşte conform prevederilor articolului 54 din prezentul regulament.
(4) Revocarea din funcţia de consilier se mai poate hotărâ şi de către colectivul pe care respectivul consilier îl reprezintă.

CAPITOLUL VI

DISPOZIŢII TRANZITORII ȘI FINALE

Art. 59. Activitatea în cadrul Consiliului Școlar al Elevilor se desfăşoară în conformitate cu prevederile prezentului Regulament.
Art. 60. Libertatea de exprimare este asigurată în întregime de presa scrisă şi vorbită a Consiliului Școlar al Elevilor.
Art. 61. Consiliul Școlar al Elevilor îşi poate înceta activitatea prin:
(1) autodizolvare;
(2) dizolvarea de către preşedinte, director sau profesorul coordonator;
(3) inactivitatea constatată de Consiliul Municipal al Elevilor sau de Consiliul de Administraţie;

Art. 62. (1) Consiliul Școlar al Elevilor sprijină asociaţiile şi organizaţiile non-guvernamentale în demersurile acestora de menţinere a intereselor majore ale elevilor.
(2) Consiliul Școlar al Elevilor iniţiază consultări cu asociaţiile, organizaţiile non-guvernamentale şi foruri abilitate în probleme specifice.

Art. 63. Consiliul Școlar al Elevilor poate acorda diplome speciale elevilor cu rezultate deosebite la invatatura, disciplina sau in alte domenii legate de procesul instructiv-educativ sau extraşcolar.

Art. 64. (1) La prezentul regulament se anexează regulamentul “Avocatului Elevilor” și strategia și calendarul alegerilor CNE.
(2)Prezentul regulament este anexă a regulamentului intern al unității de învățământ.

Art. 65. (1) Iniţiativa modificării prezentului regulament aparţine Consiliului Școlar al Elevilor la cererea Biroului Executiv, a Președintelui, a Consiliului de Administraţie, a directorului sau a cel puţin două treimi din numărul de consilieri cu drept de vot.
(2) Prezentul regulament intră în vigoare o dată ce va fi aprobat în plenul Consiliului Școlar al Elevilor, de către majoritatea membrilor cu drept de vot și după avizarea lui de către Consiliul de Administrație al unității de învățământ.
(3) Exemplarul original al Consiliului Școlar al Elevilor se păstrează în arhiva Secretariatului CȘE.