Un strop de fericire

În ziua de 21 octombrie 2019, elevii clasei a IX-a A, însoțiți de doamna dirigintă profesor Erica Mihăeș, au vizitat bătrânii de la azilul „Caritas” din Bacău. Liceenii au pregătit un moment artistic și i-au încântat pe bătrâni cu câteva cântece, dulciuri si flori.

Persoanele din centru au fost foarte mulțumite și impresionate de gestul elevilor și de cântecele auzite. Au fost vizitati si cei imobilizați la pat și s-a stat de vorbă cu fiecare. Am remarcat cum oamenii aceștia vorbeau cu iubire și cu o blăndețe greu de exprimat în cuvinte, am aflat multe lucruri din trecutul lor, dar cel mai mult am observat dorul lor după nepoții și copii plecați în străinătate .

Cu siguranță vom mai reveni la acest centru, pentru că am dedus că ei, bătrânii, au mare nevoie de oameni care să îi asculte!

Matieș Ramona, clasa IX-a A

Leave a Comment