Romania vazuta prin ochii celor de la 12D
November 29, 2018
Casa mea, Romania – Roca Ioana 12A
December 6, 2018

România, arc peste timp,cumpănă între generații

În ceea ce urmează vor fi redactate câteva mărturisiri ale elevilor Colegiului National Catolic Sfantul Iosif, dar și ale părinților acestora cu privire la trâirile și opiniile din perspectiva lor cu privire la faptul de- A FI ROMÂN-.
Bianca Cosferenț (9C)
„Românii reprezintă cel mai frumos neam cu cea mai frumoasă istorie și cea mai frumoasă formare în frunte cu țara noastră, bineînțeles. Românilor nu trebuie sa le fie rușine cu ceea ce sunt ei si nu trebuie să nege niciodată, oriunde s-ar afla, că sunt romani. Trebuie să ne mândrim cu ceea ce suntem și cu țara pe care o avem deoarece țara noastră are foarte multe lucruri pe care alte țări nu le au, din toate punctele de vedere. Indiferent de ceea ce se întâmplă, nu trebuie să ne fie rușine cu faptul că suntem români deoarece suntem niște oameni harnici, patrioți, drepți(mai mult sau mai puțin) și cel mai important uniți.”
Tatiana Cosferenț
“Un bun român este în primul și în primul rând un bun patriot. Românii nu trebuie să uite niciodată de țara lor și să știe mereu de unde au plecat. Românii sunt oameni buni, harnici, credincioși și buni meșteri. Este important să arăți că ești român oriunde te duci deoarece acest lucru nu este o rușine și pentru că naționalitatea noastră este una foarte frumoasă la fel ca și țara, aceasta fiind vizitată de tot mai mulți oameni care vin din tot mai multe părți pentru a vedea frumusețile țării noastre.
Trebuie sa fim mândrii ca suntem romani si ca reprezentam o țară atat de frumoasă!”
Cochior Mihaela (12D)
“Să fii român înseamnă să îți iubești credința strămoșească în care te-ai născut, martirii și eroii neamului tău, să îți iubești tradiția, cultura și oamenii mari pe care i-a dat acest pământ, dar mai ales să îți iubești necondiționat, în ciuda tuturor evidențelor, țara de astăzi ca să ai putere să o ridici “- Dan Puric. Acest citat m-a făcut să îmi dau seama de cât de important e că sunt româncă, deoarece atât eu cât și generația mea putem aduce o schimbare pentru a nu pierde esența acestei minunate țări, România!
Cochior- Balan Angelica
“Onoarea de a fi român înseamnă și spune multe. Fiecare dintre noi, românii, avem datoria de a ne păsa de ce au lăsat alții în istorie pentru ca noi să ne putem mândrii cu faptul că le suntem urmași și de asemenea, că le putem împărtășii celorlalți tradițiile și obiceiurile de care suntem legați sufletește de sute de ani!”
Mihoc Emilia(10B)
“Pentru mine a fi român nu e ceva neapărat important. Sunt mândră că sunt roman, dar de multe ori mă găndesc că aș fi la fel de mândră chiar dacă aș fi de altă naționalitate și că pentru oricine e importantă țara în care s-a născut. “

 

Mihoc Iuliana
“Pentru mine, a fi român este foarte important, deoarece aici m-am născut, aici am crescut, aici am avut prima iubire, prima casă. Niciodată nu m-am simțit bine în altă țară chiar dacă aici sunt multe probleme. Sunt mândră sa fiu româncă.”

 

Jitaru Silvia (12A)
“România este o țară minunată, frumoasă, cu foarte multe peisaje şi zone turistice. Încă din vechime, strămoșii noștri au fost oameni viteji şi au luptat pentru a-şi păstra granițele. Oamenii din zilele noastre ar trebui să fie mai responsabili și recunoscători pentru moștenirea primită de la înaintași. În acest an, în care sărbătorim centenarul, suntem chemați la unitate şi recunoștință. “
Jitaru Angelica
“România este o țară cu oameni muncitori şi harnici. Este o țară frumoasă cu munți, dealuri, câmpii roditoare, ape curgătoare ,lacuri şi multe resurse. Strămoșii nnoştriau luptat pentru fiecare palmă de pământ românesc. Acum în anul centenarului avem şi noi datoria de a face ceva ca țărișoara noastră mică să fie mai unită și înfloritoare.”

Andrei-Bolog Stefania(12D)
“Mândru ca sunt român! Cred că acest lucru ar trebui spus de toți cetățenii României fără nicio rusine și cu mândrie în suflet. Trebuie să multumim tuturor eroilor și celor care au luptat pentru obținerea acestui pământ, ca el sa fie românesc! Trebuie să ne amintim de străbunicii noștri mai mult decât orice, deoarece asa simțim ca ei și-au dorit cu adevarat ca noi sa fim liberi, să nu ducem grija zilei de mâine și să trăim cu certitudintea că războaiele care au fost, nu se vor mai întorce niciodată! La mulți ani, românilor! La mulți ani, România!”

 

Andrei-Bolog Valentin
“România s-a luptat tot timpul pentru a-și apăra teritoriile și de aceea sunt mândru ca sunt roman: sunt urmașul celor ce au luptat pentru apărarea țării. Sunt mândru că sunt român deoarece bunicul meu a fost unul dintre cei care a luptat în cel de al doilea război mondial. Sunt mândru că sunt român deoarece bunicul meu, fiind prizonier în Siberia, a rezistat frigului și foametei, s-a hrănit doar cu untură și măduvă de urs polar, și a reușit sa se întoarcă acasă, în România, la familia lui după 4 ani de prizonierat. Libertatea pe care o dețin astăzi se datorează bunicului meu, bunicilor noștri, ai tuturor!”

 

Ciceu Paul (12A)
“Este România oare fără viitor așa cum spun unii? Duce lipsă de oameni buni și inteligenți? Este România plină de corupți si hoți? Răspunsul la aceste întrebări este NU. România poate avea un viitor măreț. România poate avea mai mulți oameni buni decât are deja. România poate lupta cu corupții și hoții. De ce? Pentru că România poate. Pentru ca România are oameni cu un potențial uriaș ce nu a fost încă scos la iveală. România Mare nu reprezintă doar niște teritorii unite. România Mare reprezintă curajul unor oameni de a schimba ceva, de a ne oferi un viitor. Ce trebuie să faci tu? Tu trebuie să dezvolți aceasta țară, să o faci puternică. Ia inițiativă! Luptă pentru România Mare a ta!”

 

La mulți ani România și dragi români!