Respect, toleranță, incluziune în școală!
Începând cu luna octombrie 2021, Colegiului Național Catolic ,,Sf. Iosif‘’ din Bacău a devenit partener a ,,Special Olympics România” pentru implementarea Proiectului Național ,,Școala Generatiei Unificate‘’, care are drept scop crearea unui mediu școlar incluziv pentru toți elevii, cu și fără dizabilități, respectiv creşterea gradului de conştientizare la nivelul întregii instituţii de învățământ a problematicii persoanelor cu dizabilităţi şi promovarea unui climat şcolar bazat pe acceptare, toleranță, incluziune şi respect.
Programul este sprijinit de Înălțimea Sa Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, Prințul Moștenitor al Abu Dhabi și Adjunctul Comandantului Suprem al Forțelor armate ale Emiratelor Arabe prin Special Olympics International.
Echipa de proiect din cadrul liceului nostru este formată din: coordonator principal și mentor pentru tinerii lideri ai Incluziunii, prof. diriginte Daniela Floareș(clasa a XII-a B), coordonatori prof. diriginți: Liliana Bulug (clasa a IX-a A), Mihaela Galan (clasa a IX-a B), Laura Rotaru (clasa a IX-a C), Elena Pașcu (clasa a X-a B), Erica Mihăeș (clasa a XI-a A), Mirela Sandu (clasa a XI-a C) precum și prof. de educație fizică Anca Gherghișan și consilier școlar, psiholog Alice Cozma.
În prima etapă a proiectului, elevii și coordonatorii s-au implicat în două tipuri de activități. Prima activitate a fost Campionatul Virtual de Fitness Unificat, în cadrul căruia elevii participanți coordonați cu succes de prof. Anca Gherghișan, au obținut 6 premii I, 6 premii II și 6 premii trei, iar liceul a fost recompensat cu echipament sportiv extrem de util. A doua activitate a fost realizată la nivelul claselor participante care au organizat evenimente educaționale cu scopul conștientizării elevilor privind teme ca: toleranță, acceptare, voluntariat, leadership, incluziune, non-discriminare, importanța de a cunoaște mai bine, inclusiv persoanele cu dizabilități intelectuale.
A doua etapă a proiectului este în plină derulare. În cadrul ei, în ziua de 23 februarie 2022, elevii clasei a XI-a A împreună cu dna psiholog Alice Cozma și prof. diriginte Erica Mihăeș au desfășurat o activitate dedicată prevenirii fenomenului numit ,,Bullying’’ în trei pași: depistare, stopare și evidențierea modalităților de ajutorare a victimelor acestuia.
Elevii au format grupuri de lucru și au vorbit mai ales despre repercursiunile emoționale inevitabile pe care le suferă cei implicați, oricare ar fi ”rolul” lor: agresor, victimă sau martor. Apoi, elevii și-au dovedit creativitatea realizând desene, reprezentări grafice, sloganuri dedicate prevenirii bullying-ului pe care le-au prezentat la final în fața clasei.
În calitate de elev participant la proiect, mă declar extrem de mulțumită de activitatea desfășurată și de modul creativ în care am aflat cum trebuie prevenit Bullying-ul de la vârste fragede pentru a opri repercursiunile psihologice ce pot apărea și riscă să dureze mult timp, inclusiv în viața adulților.
Articol scris de Miron Maria, elevă în clasa a XI-a a